Interviu cu scriitorul rus Evgheni Vodolazkin: O să vă spun un lucru care poate să pară uimitor – Textele mele sunt uneori mai bine înțelese în alte țări decât în Rusia

Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin este unul dintre cei mai citiți prozatori contemporani străini în România ultimului deceniu. Romanele sale, „Laur” și „Aviatorul”, au cucerit rapid cititorii români. În luna octombrie a revenit la București pentru a vorbi despre cea mai recentă carte a sa, „Brisbane”. Noul roman reia meditația lui Vodolazkin asupra timpului, memoriei și iubirii. Are în centru un virtuoz al chitarei născut, ca și autorul, la Kiev, dar recunoscut în toată lumea.

Vodolazkin a povestit ce legătură vede între religie, istorie și muzică, și în ce fel resimte, ca rus născut la Kiev, conflictul dintre Rusia și Ucraina. „Lucrurile care ne-au unit vreme de secole sunt mai puternice decât lucrurile care tind acum să ne despartă”, a spus scriitorul pentru MEDIAFAX într-o discuție tradusă din rusă de Anton Breiner.

Redăm în continuare interviul acordat de Evgheni Vodolazkin agenției MEDIAFAX.

Reporter: Ați vorbit de multe ori despre faptul că un personaj trebuie să fie interesant și să nu plictisească. În ce fel stabiliți acest lucru?

Evgheni Vodolazkin: Mi se pare că viața este atât de interesantă încât, dacă o redai în mod autentic, o să-ți iasă. Când te întâlnești cu un roman plicticos, este clar doar vina autorului care nu e capabil sau nu vrea să vadă viața în deplinătatea ei. La noi se spune în rusă că „adevărul e o minune mai mare decât orice îți poți imagina”. Important este să nu te jenezi să scrii totul.

Reporter: Cum faceți trecerea de la religie, la istorie și acum, în cel mai recent roman, la muzică?

Evgheni Vodolazkin: Toate sunt manifestări ale spiritului omenesc. Uneori îți vine să filosofezi, alteori să cânți. Cel mai important este că toate aceste sfere nu sunt, de fapt, separate. Toate se întâlnesc și se întrepătrund în fiecare om.

Reporter: Ce v-a făcut să renunțați la descrierea evenimentelor contemporane care vă interesau în romanul dumneavoastră de debut, „Răpirea Europei”, și să vă concentrați mai mult spre evenimente care țin de istorie?

Evgheni Vodolazkin: Știți, uneori, contemporaneitatea se vede mai bine de la distanță. Uneori doar ni se pare că „Laur” ar fi un roman istoric. Are și un subtitlu, „roman neistoric”. Chestia e că oamenii nu prea sunt interesați de istorie. Îi interesează mai puțin decât evenimentele contemporane lor. Dacă îi interesează e numai ca o oglindă în care pot să vadă reflectat propriul lor timp. În Rusia a existat o perioadă în care s-a scris foarte mult pe teme istorice. Uneori simți nevoia să îți iei avânt ca să intri în contemporaneitate. Dacă nu știi cum se întâmplau lucrurile în altă epocă, în ce fel poți să descrii și să înțelegi ce se întâmplă în epoca ta?! Contemporaneitatea poate fi abordată din două direcții. Poți să descrii ceea ce există acum sau să te concentrezi asupra a ceea ce acum lipsește. Asta am încercat să fac în „Laur”. Dacă ar fi să vorbim despre ceea ce lipsește acum, pe primul loc ar fi relația cu Dumnezeu. Ar mai fi și raportarea complet diferită la timp. În Evul Mediu, timpul era „vâscos”, lent. Nimeni nu se grăbea nicăieri. Mult timp nici măcar nu existau ceasuri. Acum ne grăbim în permanență și, apelând la exemplul Evului Mediu, omul are ocazia să înțeleagă că ar putea să trăiască altfel. Poți să trăiești cu un picior în eternitate. Ne lipsește foarte mult acest timp al liniștii. Este interesant că, în ultimii cinci ani, romanele cu subiecte istorice au trecut în planul secund. Acum, după ce ne-am făcut această pregătire prin acea perioadă cu teme istorice, trecem, practic, la zilele noastre. O contemporaneitate care este văzută din puncte de vedere foarte diferite. Există romane ca ale mele, în care contemporaneitatea este un fundal pe care este proiectată devenirea unui om, dar și cărți care abordează subiecte foarte actuale, proteste, război. Un exemplu de roman foarte bun din această direcție este cartea lui German Sadulaev, „Ivan Auslender”. Sau romanul foarte recent al lui Sergei Samsonov, „Să te ții de pământ”, care descrie războiul din Donbas. Și încearcă să o facă obiectiv, fără să adopte o poziție partizană. Cu alte cuvinte a venit momentul să scriem nemijlocit despre contemporaneitate, fără acel avânt, fără elanul premergător.

Reporter: Ca o persoană născută în Ucraina, care știe că viitorul rușilor și al ucraineenilor este împreună, cum resimțiți acest lucru în prezent?

Evgheni Vodolazkin: Mă afectează foarte tare ce se întâmplă acum. Iubesc Ucraina, cunosc foarte bine țara, chiar dacă sunt rus. Vorbesc limba ucraineană. Am fost unul dintre puținii ruși din Kiev care a fost dat la școala ucraineană. Tocmai ca să învăț această limbă și această literatură. Sigur că nu aș fi putut să anticipez nici în cel mai groaznic coșmar conflictul care s-a declanșat în 2014. E ca și cum ai încerca să îți imaginezi un război între Moscova și Petersburg. În relațiile dintre Rusia și Ucraina s-a distrus foarte mult. Și totuși eu sper că noi și ucraineenii vom depăși acest conflict și în realitate și la nivelul conștiinței. Trebuie spus că tot conflictul din Ucraina face parte dintr-un conflict mai mare. Îl putem numi conflictul dintre Rusia și Occident. Conflictul din Ucraina e o confruntare particulară a acestui război mai mare. E războiul dintre Rusia și America. Eu cred că noi vom reuși împreună cu America și cu Occidentul să ajungem la o stare de uniune. Avem nevoie unii de ceilalți. Suntem reprezentanții aceleiași civilizații europene. Rușii nu au o atitudine agresivă față de Occident. Faptul că propaganda de ambele părți are o retorică agresivă nu reflectă poziția celor două popoare. Trebuie să ne gândim la fapul că însăși civilizația europeană se îngustează. Trebuie să ținem cont că se dezvoltă noi civilizații care nu sunt atât de apropiate de cea europeană. Eu prețuiesc și simt foarte apropiată civilizația europeană. În ciuda relațiilor încordate între Rusia și America, eu nu am o atitudine negativă față de America. Eu nu simt nimic negativ față de America. Eu înțeleg că suntem de fapt aliați. Nu ține doar de un interes imediat, utilitar, e vorba de o înrudire a civilizaților. Eu sunt convins că suntem condamnați să fim împreună. Nu avem altă cale. Rușii, în opinia mea, nu au o alternativă la orientarea pro-europeană. Rusia, în principiu, vrea să fie unită cu Europa. Și cu America. Eu văd Europa și America drept un tot, Ocidentul. În cadrul acestei uniuni, de succesul căreia eu sunt convins, toate conflictele particulare se vor rezolva. În ce fel, nu aș putea să spun acum, dar vor fi găsite formulele necesare. Știți, eu sunt de profesie istoric. Ai fi spus în multe momente despre două popoare că nu vor putea să refacă legăturile după lupte îngrozitoare. S-au luptat între ele vechile orașe rusești. De exemplu, unii cneji ruși apelau la tătari, la inamic, pentru a lupta cu alte orașe rusești. Asta părea o trădare. Dar treceau niște ani și relațiile se refăceau. Sau, în cazul Europei de Vest, ce războaie teribile au fost între Germania și Franța sau ce relație complicată a existat între Franța și Anglia, și așa mai departe. Acum vorbim despre aceste lucruri aproape mirați. Cu greu ne mai putem putem imagina un război între ele, cu toate că nu au trecut 200 de ani de când aceste națiuni au fost în război. Ca să nu mai vorbim de Cel De-al Doilea Război Mondial. Istoria e o doamnă foarte capricioasă. Ea procedează de fiecare dată în moduri surprinzătoare. De această dată, eu cred că ea va rămâne fidelă acestui principiu. Când mi se spune că e imposibil ce spun eu… eu întreb dacă puteam să visăm în anii ´70 că se va destrăma URSS. Orice om care ar fi spus așa ceva ar fi fost luat în râs. Cu toate astea, Uniunea Sovietică s-a destrămat și asta s-a întâmplat destul de simplu. Nu a explodat nimic, soarele a continuat să răsară, luna nu a căzut de pe cer. URSS s-a destrămat și asta a fost.

Reporter: Ce influență a avut faptul că ați călătorit mult în Europa, după cum începe să se vadă și în scrisul dumneavoastă?

Evgheni Vodolazkin: E adevărat că am călătorit foarte mult și încă mai călătoresc și acum. Și la fel de adevărat e că merg mai ales prin Europa. Iubesc mult Europa. Cultura ei îmi e la îndemână și îmi place. Ca să îți înțelegi propria cultură trebuie să privești spre ceilalți. Dar ai nevoie de culturi care să aibă trăsături comune cu a ta. Aș fi putut să călătoresc în Oceania, acolo e o altă cultură, dar nu m-ar fi ajutat să îmi înțeleg propria cultură. Cultura europeană este aceeași, deși îmbracă forme diferite. De exemplu, narațiunea istorică rusească din Evul Mediu mi-a devenit cu adevărat accesibilă abia după ce am studiat scrierile europene din Evul Mediu. Și asta nu e o întâmplare. Dacă vom privi cronicile lumii, apărute în Bizanț, în Estul Europei. Istoria lui Eusebiu din Cezareea a fost tradusă în latină de Fericitul Ieronim. Asemănarea dintre cele două tipuri de texte e explicată de rădăcina comună. Există o asemănare incredibilă înte Europa Occidentală și Rusia veche, două spații care nu comunicau în acea vreme. În secolele XI-XII constatăm că undeva, într-un colț al Rusiei, apare un text similar unuia din Sudul Franței. Asta a fost posibil datorită unei culturi creștine comune. Eu cred că unitatea culturii este mult prea puternică și nu se poate destrăma din cauza unor interese tactice de moment ale unor țări. Forța de atracție a acestei culturi comune este mai puternică decât forța de respingere generată de aceste interese tactice. Același lucru se poate spune și despre relația Rusia-Ucraina. Este aceeași cultură. Au foarte multe lucruri în comun. Desigur, Ucraina are propria sferă culturală, care e doar a lor. Și e destul de mare. Lucrurile care ne-au unit vreme de secole sunt mai puternice decât lucrurile care tind acum să ne despartă.

Reporter: Ce diferență resimțiți între reacția cititorilor ruși la romanele dumneavoastră și cea a cititorilor din alte țări?

Evgheni Vodolazkin: O să vă spun un lucru care poate să pară uimitor. Textele mele sunt uneori mai bine înțelese în alte țări decât în Rusia. În Rusia, mulți s-au obișnuit să vadă anumite lucruri în relații deja stabilite. În străinătate, lucrurile descrise de mine sunt percepute ca atare, fără alte referințe. În Rusia, unele lucruri sunt mai ușor de înțeles pentru că uneori nu explic până la capăt anumite aspecte care țin de realități ale vieții rusești și ele sunt accesibile cititorului de acolo. Ceea ce vreau să comunic cititorului uneori este deja cunoscut cititorului. În același timp, e important pentru mine să fie tratate împreună atât lucrurile cunoscute, cât și cele necunoscute, pentru a putea descrie o problemă în integralitatea ei. Un cititor rus care dă peste un fragment de acest gen spune „știam asta, cu asta vrea să ne surprindă cititorul?”. Nu, nu voiam să îl uimesc, voiam să descriu problema într-un mod complex. În străinătate, niciunul din aspectele scrisului meu nu trezește o asemenea reacție. În Rusia, doar cititorii mai sofisticați înțeleg care este rostul lucrurilor deja știute. Mulți cititori consideră că scriitorul trebuie să vină în permanență cu ceva nou, că romanul trebuie să fie un foc de artificii continuu. Asta este o greșeală profundă.

Reporter: Ce raport există între scrisul dumneavoastră științific și literatura pe care o publicați?

Evgheni Vodolazkin: E o întrebare foarte bună. De regulă, scriitorii se documentează înainte să se apuce de un nou roman. În cazul meu este invers. Eu știam bine materialul documentar, poate chiar prea bine. Dacă alți scriitori au nevoie să se mai documenteze, pentru mine se punea problema să mai uit din ce știu și să am o perspectivă proaspătă. Editorul meu, atunci când i-am spus că vreau să public un roman pornind de la un subiect medieval, s-a îngrijorat. Mi-a spus că n-ar vrea să se ajungă într-o situație în care un profesor le povestește cititorilor ce știe despre Rusia veche. Eu i-am spus „o să mă asigur că nu o să fie plictisitor. Nu o să privesc această realitate prin ochii profesorului, ci prin cei ai cititorului. Eu iau cititorul de mână și îi spun „acum o să intrăm în Rusia de altădată. Amândoi suntem străini acolo, eu doar am mai auzit ceva despre locul ăsta și noi doi… eu zic noi doi, dar cititorul e întotdeauna singur… amândoi pătrundem în această lume și o descoperim împreună”.

Ediția românească a celui mai recent roman semnat de Evgheni Vodolazkin, „Brisbane”, publicat la Humanitas în colecția „Raftul Denisei” va fi lansată duminică, de la ora 11.00, la Târgul Gaudeamus într-un eveniment la care vor participa Ioana Pârvulescu, Marian Voicu și Denisa Comănescu.

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990, este cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. A semnat peste o sută de lucrări științifice. A contribuit la elaborarea enciclopediei „Cântec despre oastea lui Igor” și a „Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi”, precum și a lucrării „Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk”. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident”. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia „Istoria universală a Rusiei Vechi”. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție. În paralel, începe să scrie literatură. A debutat în 2005 cu romanul „Răpirea Europei”. În 2009 volumul său „Soloviov și Larionov” se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile „Andrei Belîi” și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri „Instrumentul limbii”. În 2012 publică romanul „Laur” (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, „Aviatorul” (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul „Brisbane” (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) se află actualmente pe lista scurtă la Bolșaia Kniga. Cărțile lui Evgheni Vodolazkin sunt traduse în peste 30 de țări.

„Evgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea și memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm își păstrează intactă capacitatea de a suprinde mereu citirorul”, notează editorii. În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecția „Raftul Denisei” coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60 000 de exemplare.